Boris Johnson, despre planul de pace al lui Trump: Ucraina nu primește nimic
Fostul premier al Marii Britanii și susținător declarat al Ucrainei, Boris Johnson, a criticat dur ideile președintelui SUA, Donald Trump, privind încetarea războiului.

Potrivit lui Johnson, Putin ucide fără discernământ civilii ucraineni, iar în schimb i se oferă: să păstreze teritoriul suveran al Ucrainei, pe care l-a ocupat prin forță; să controleze soarta Ucrainei, interzicându-i aderarea la NATO; să i se ridice sancțiunile; să aibă cooperare economică cu SUA; și posibilitatea de a-și reface forțele armate pentru un nou atac peste câțiva ani.
„Și ce primește Ucraina după trei ani de rezistență eroică împotriva unei agresiuni brutale și neprovocate? Care este recompensa pentru sacrificiile îngrozitoare pe care le-a făcut, așa cum i se repetă constant, în numele libertății și democrației în întreaga lume? În afară de dreptul de a-și împărți resursele naturale cu Statele Unite, nu primește nimic”, a scris Boris Johnson pe pagina sa de pe X, transmite eurointegration.com.ua.
El a adăugat că în „planul de pace” propus nu există nimic care să poată opri cu adevărat o nouă invazie a Rusiei.
„Dacă vrem să prevenim alte atrocități comise de Putin, trebuie să oferim Ucrainei o garanție de securitate pe termen lung, de încredere și, mai presus de toate, finanțată în mod adecvat – o garanție oferită de Marea Britanie, SUA și toți aliații occidentali”, este convins Boris Johnson.
Administrația Trump, potrivit presei, a înmânat săptămâna trecută Ucrainei, la Paris, un document de o pagină, prezentat drept „propunerea finală” pentru o soluționare pașnică. Printre altele, SUA sunt gata să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeei ucrainene și să reducă sancțiunile impuse Moscovei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


