theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Octombrie 2025, 11:22
4 258
Copiază linkul
Link copiat

Belgia blochează planul UE de a acorda un împrumut Ucrainei din activele înghețate ale Rusiei

Belgia a blocat, la Summitul liderilor Uniunii Europene, planul UE de a acorda Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro din activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei.

Belgia blochează planul UE de a acorda un împrumut Ucrainei din activele înghețate ale Rusiei.
Belgia blochează planul UE de a acorda un împrumut Ucrainei din activele înghețate ale Rusiei.

Prim-ministrul belgian, Bart De Wever, a subliniat că, în cazul utilizării acestor active, majoritatea cărora sunt depozitate la Euroclear, depozitarul central de titluri din Bruxelles, statele UE trebuie să împartă responsabilitatea și să ofere garanții, scrie euronews.com.

Bart De Wever a cerut o „distribuire completă reciprocă” a riscurilor financiare și garantarea securității din partea tuturor statelor membre. El a precizat că este necesar să fie incluse și activele rusești depozitate în alte jurisdicții europene.

„Cine va da aceste garanții? Statele membre?, a întrebat el după încheierea summitului. - Comisia Europeană nu poate obliga statele membre să semneze garanțiile”.

Principala preocupare a premierului belgian o reprezintă măsurile de represalii ale Rusiei în cazul în care Moscova cere restituirea activelor sale și ridicarea sancțiunilor.

„Dacă luați banii țării mele, iar lucrurile nu merg cum trebuie, nu voi putea și cu siguranță nu voi vrea să plătesc 140 de miliarde de euro într-o săptămână. Aș dori să am încredere că toți cei care susțin cu adevărat această decizie sunt gata să ofere garanții, astfel încât să pot dormi liniștit noaptea, știind că solidaritatea va asigura că banii există cu adevărat. La această întrebare nu am primit răspuns, și nici un val de entuziasm la masă”, a declarat Bart De Wever.

După discuții și negocieri tensionate care au durat o zi întreagă, liderii nu au reușit să-i disipeze îngrijorările și să obțină acordul său. Între timp, Ungaria a respins categoric inițiativa.

Rezistența Belgiei a învins majoritatea celor prezenți, care considerau activele rusești drept singura modalitate de a nu plăti pentru ajutor din propriul buget.

În final, liderii statelor și guvernelor au convenit asupra unei formulări mult mai slabe, cerând Comisiei să prezinte „cât mai curând” o listă de „opțiuni” pentru satisfacerea nevoilor financiare și militare ale Kievului pentru 2026 și 2027, în loc de pregătirea „propunerilor concrete”, așa cum era prevăzut în versiunea anterioară.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a considerat formularea vagă drept un mandat.

„Aceasta nu este, desigur, o temă banală, este foarte complexă. Există aspecte care trebuie clarificate și analizate profund. Cu alte cuvinte am convenit asupra unui împrumut de tip reparațional și trebuie să lucrăm la modul în care să-l implementăm, la cea mai bună variantă pentru a merge mai departe”, a declarat ea pentru Euronews.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat