Băsescu: Atâta timp cât Trump este la Casa Albă, de fapt avem doi Putini
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că „în ceea ce privește Ucraina și România, există o asemănare totală între abordarea lui Trump și cea a lui Putin”.

„La fel ca și în cazul Ucrainei, și Rusia și echipa lui Trump au aceleași obiective. Deci, în timp ce echipa lui Trump decredibilizează România, dând în tot mapamondul informația că în România ceva e în neregulă cu alegerile, același lucru l-a făcut și Putin, același lucru l-a făcut și Lavrov”, a declarat Băsescu joi, 6 martie, în cadrul unei emisiuni de la Digi24.
Trebuie să ne punem semne de întrebare și să încercăm să ne protejăm. Eu mă uit cu îngrijorare la faptul că o țară cu aspirații democratice, cum este Ucraina, este lovită simultan de conducerea Statelor Unite, dar și de conducerea Rusiei.
Cam același lucru se întâmplă și cu România - este lovită și de Rusia, și de America. Va trebui să ne adaptăm la realitate și să înțelegem că atâta timp cât Trump este la Casa Albă, de fapt avem doi Putini”, a spus Traian Băsescu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


