Autoritățile din Praga interzic turiștilor să meargă în grupuri la pub-uri noaptea
Autoritățile din Praga au decis să interzică vizitele de noapte la pub-uri și alte localuri în cadrul grupurilor organizate de turiști, din cauza plângerilor localnicilor cu privire la zgomot, murdărie și probleme de siguranță.

Autoritățile orașului afirmă că tururile organizate, cunoscute sub denumirea de pub-tours, care se adresează în principal turiștilor străini, vor fi interzise între orele 22:00 și 06:00, informează bbc.com.
Primăria din Praga a aprobat modificări legislative care limitează „deplasările organizate ale turiștilor de la un pub la altul, care perturbă liniștea nopții, în special în centrul orașului”.
Viceprimarul Jiri Pospisil a declarat că dorește ca orașul să devină un loc în care „civilizația și respectul pentru spațiul public sunt priorități”.
Autoritățile capitalei cehe se plâng, de asemenea, că mulțimile de turiști beți afectează negativ reputația orașului.
Praga nu este singurul oraș care încearcă să facă față mulțimilor de turiști gălăgioși. Anterior, și alte orașe populare, precum Veneția, Amsterdam, Barcelona și altele, au încercat să gestioneze problema turiștilor zgomotoși.


