Atac cibernetic asupra Poștei Franței înainte de Crăciun: Serviciile de expediere a coletelor, perturbate
Operatorul poștal național al Franței, La Poste, a fost ținta unui atac cibernetic de amploare.

De luni, 22 decembrie, site-ul companiei este indisponibil, expedierea și livrarea coletelor sunt serios îngreunate, iar urmărirea acestora online este imposibilă.
În oficiile poștale din întreaga țară, angajații sunt nevoiți să calmeze clienții nemulțumiți. Atacul de tip DDoS a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a anului, în ajunul Crăciunului, relatează euronews.com.
Clienții diviziei bancare a companiei La Poste nu pot accesa nici conturile lor din aplicații. Instituția susține însă că datele personale sunt în siguranță. Ca măsură temporară, autorizarea plăților se poate face prin mesaj SMS.
Totodată, problemele cu serviciile online ale poștei franceze au început încă de sâmbătă, 20 decembrie, însă reprezentanții companiei La Poste nu pot spune deocamdată dacă a fost vorba despre un alt atac informatic.
Până în prezent, nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru atac.
Cu câteva zile înainte, Ministerul de Interne al Franței a fost, la rândul său, ținta unui atac cibernetic. Hackerul care și-a asumat responsabilitatea a afirmat că ar fi obținut acces la datele a 16,4 milioane de cetățeni francezi, însă ministerul neagă acest lucru, susținând că au fost extrase doar câteva zeci de documente, procese-verbale ale poliției și informații despre persoane date în urmărire.
Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a explicat cazul prin „neglijență” și o „igienă digitală” deficitară în cadrul instituției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


