Aproximativ 20 de zboruri, anulate pe Aeroportul din Munchen din cauza unor drone
Martorii au relatat apariția uneia sau mai multor drone în apropierea Aeroportului din Munchen și deasupra teritoriului acestuia. Aproximativ 20 de zboruri au fost anulate, însă făptașii nu au fost găsiți.

Pe 2 octombrie, pe Aeroportul din Munchen au fost anulate 17 zboruri de plecare din cauza apariției unei drone pe cer. Potrivit agenției AFP, care citează un reprezentant al poliției federale germane, mai mulți martori au raportat inițial apariția unei drone în apropierea aeroportului, iar ulterior au apărut informații că aceasta a fost observată chiar deasupra aerogării, scrie dw.com.
Până la momentul publicării, nu era clar dacă era vorba despre o singură dronă sau despre mai multe. Drept urmare, pistele de decolare și aterizare au fost închise în seara târzie a zilei de 2 octombrie.
Poliția federală și poliția bavareză au verificat teritoriul aeroportului, încercând să găsească obiectele zburătoare neidentificate sau persoane suspecte, inclusiv cu ajutorul unui elicopter al poliției. Totuși, eforturile nu au avut succes, transmite agenția dpa.
Anulările de zboruri au afectat aproximativ 3.000 de pasageri. La Munchen are loc în această perioadă festivalul Oktoberfest, care atrage numeroși vizitatori din întreaga lume.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


