Ambasada Ucrainei, ascunsă în spatele unui ecran cu steagul Rusiei pe durata vizitei lui Putin la Bișkek
Înainte de vizita lui Vladimir Putin la Bișkek a fost instalat un mare ecran LED între Ambasada Ucrainei și clădirea reședinței președintelui Kârgâzstanului, care se află una vizavi de cealaltă.

Ecranul a fost instalat astfel încât clădirea Ambasadei și steagul Ucrainei să nu fie vizibile din reședința pe care Putin a vizitat-o pe 27 noiembrie. După instalarea ecranului, în mass-media au apărut speculații că ar fi fost făcut special din cauza lui Putin, transmite meduza.io.
În timpul vizitei lui Putin, pe ecran a fost afișat steagul Rusiei, a relatat propagandistul rus Alexandr Iunașev.
Consilierul ambasadorului Ucrainei în Kârgâzstan, Denis Avtonomov, a declarat într-un interviu pentru „Azattîk”: „Nu voi comenta, dar există cu siguranță o legătură de cauzalitate evidentă”.
Administrația președintelui Kârgâzstanului, pe de altă parte, a afirmat: „Acesta este un nou element protocolar. Ecranul va fi utilizat pentru afișarea materialelor video guvernamentale și pentru suport vizual la evenimentele protocolare”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


