Aeroportul din Lisabona, copleșit de noul sistem EES: Scopul său este de a accelera controalele
Pasagerii care urmează să zboare pe curse internaționale din Aeroportul din Lisabona se pot confrunta în aceste zile cu dificultăți din cauza implementării noului sistem european de înregistrare a pasagerilor, Entry/Exit System (EES).

Sistemul a fost lansat pe 12 octombrie, iar oficialii europeni consideră că, în general, debutul a fost reușit. EES este conceput pentru a înregistra toate intrările și ieșirile persoanelor care nu sunt cetățeni ai UE și care se află în spațiul Schengen până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Sistemul colectează informații despre pașaport, datele de intrare și ieșire, precum și date biometrice, fotografie facială și amprente digitale, transmite Euronews.
Ricardo Santos a povestit că a zburat spre Miami și a așteptat aproape două ore la controlul pașapoartelor. El și familia sa au ajuns la aeroport marți dimineață, 14 octombrie, la ora 7:30, dar au reușit să intre în zona internațională abia la 9:30, cu o oră înainte de decolare. „Se recomandă să ajungi cu trei ore mai devreme, dar în realitate aeroportul nu reușește să proceseze pasagerii în acest timp, mai ales dacă nu sunt cetățeni ai UE”, a explicat el. „Cozile sunt uriașe, trebuie să aștepți chiar și pentru simpla separare a pasagerilor din UE de ceilalți”.
Ricardo a descris și haosul din zona de control al pașapoartelor: „Copiii, femeile însărcinate, persoanele în scaune rulante, nimeni nu poate intra într-o coadă prioritară. Nimeni nu ajută pe nimeni”, a spus el, menționând că a fost martor la mici incidente cu persoane nervoase.
Problema supraaglomerării nu este nouă pentru Aeroportul din Lisabona, care de mult timp este prea mic pentru numărul mare de pasageri zilnici.
Totuși, în ultimele zile situația s-a agravat. Potrivit Euronews, noul sistem automatizat înregistrează defecțiuni, ceea ce duce la așteptări mai lungi.
„Totul este foarte lent”
Și alte aeroporturi Star Alliance au confirmat pentru Euronews întârzieri la plecări, mai ales dimineața, plângându-se de „procese lente”.
O sursă familiarizată cu regulamentele de securitate aeroportuară a explicat că, deși sistemul este menit să simplifice procedurile, în practică le-ar putea complica. Până acum, autoritățile portugheze verificau pașapoartele manual în cazuri excepționale, însă acum acest lucru nu mai este posibil, deoarece regulamentele impun înregistrarea electronică obligatorie a tuturor cetățenilor din afara UE. De asemenea va fi nevoie de timp suplimentar pentru actualizările periodice ale software-ului și întreținerea echipamentelor.
Potrivit site-ului UE, sistemul EES are scopul de a îmbunătăți gestionarea frontierelor și eficiența controalelor, de a reduce cozile și de a combate falsificarea documentelor, identificând persoanele care depășesc termenul legal de ședere. Automatizarea proceselor ar trebui, teoretic, să permită călătorilor să se înregistreze la terminale speciale, iar ofițerul de frontieră să poată verifica mai rapid identitatea și să decidă asupra permiterii sau refuzului intrării.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


