Administrația Trump a ascuns o parte dintre sponsorii reconstrucției Casei Albe
Administrația lui Trump a ascuns numele unor sponsori ai reconstrucției Casei Albe, în cadrul căreia a fost demolată aripa de est a clădirii.

Unii dintre aceștia au legături de afaceri cu administrația lui Donald Trump sau ar putea beneficia de pe urma deciziilor acesteia, relatează The Wall Street Journal, transmite theins.ru.
Acum o săptămână, Casa Albă a publicat lista donatorilor care au contribuit la reconstrucția clădirii. Printre aceștia se numără companii precum Apple, Meta, Amazon, Google și altele, precum și persoane private și fundații familiale, inclusiv familia secretarului american al Comerțului Howard Lutnick. Suma donată de fiecare nu a fost indicată. În total, lista conține 37 de poziții, însă, după cum au descoperit jurnaliștii, aceasta nu este completă, unii donatori au preferat ca numele lor sau numele companiilor să nu apară pe listă.
Printre donatorii care au ales să rămână anonimi se află producătorul de microcipuri Nvidia, deși CEO-ul său, Jensen Huang, a declarat public la o conferință de presă de la Washington că compania a făcut donații pentru reconstrucția Casei Albe, adăugând că „este mândru de această contribuție la ceea ce va deveni un monument istoric și național al țării noastre”.
Alți donatori care au dorit anonimatul includ companiile medicale Extremity Care și Vanitive, care oferă servicii în cadrul programului federal de asigurări medicale Medicare, precum și compania de inteligență artificială OpenAI. Totodată, președintele OpenAI, Greg Brockman, a participat la o cină organizată de administrația Trump pentru donatorii care au contribuit cu peste 2,5 milioane de dolari.
Potrivit WSJ, Nvidia ar putea fi unul dintre principalii beneficiari ai unui acord comercial cu China, deoarece acesta ar elimina tarifele ridicate pentru importurile din China, unde se află producția sa, iar OpenAI a făcut lobby pentru relaxarea reglementărilor privind inteligența artificială și interzicerea adoptării de legi restrictive de către statele federale. Astfel, potrivit jurnaliștilor, donațiile pentru reconstrucția Casei Albe ar putea fi un mod pentru antreprenori de a influența deciziile lui Trump și de a obține avantaje pentru afacerile lor.
Formulare speciale pentru colectarea donațiilor, gestionate de Meredith O’Rourk, responsabilă de finanțarea campaniei electorale a lui Trump, permit păstrarea anonimatului pentru cei care doresc acest lucru. De asemenea, banii sunt administrați de organizația caritabilă Trust for the National Mall, care, conform Codului Fiscal are dreptul de a oferi donatorilor deduceri fiscale și posibilitatea de a rămâne anonimi.
Reconstrucția Casei Albe este un proiect amplu inițiat de Donald Trump, în cadrul căruia a fost demolată întreaga aripă de est a clădirii și renovată baia din dormitorul lui Abraham Lincoln. Pe locul aripii demolate este planificat să fie construit un nou salon de bal cu capacitate de 1.000 de persoane. Inițial, Trump promisese că reconstrucția „nu va afecta clădirea existentă”. Trump a justificat necesitatea reconstrucției prin faptul că Casa Albă nu dispune de spații suficiente pentru evenimente mari (cea mai mare, Camera de Est, are o capacitate de aproximativ 200 de persoane) și, dacă este nevoie se ridică corturi temporare pe Peluza de Sud. Conform planului, construcția va costa 300 milioane dolari.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


