Vameșii au descoperit anabolizante într-un colet cu produse cosmetice din Germania
80 de fiole cu substanțe anabolizante au fost găsite într-un colet din Germania, camuflate în ambalaje de „cosmetice pentru păr”. Mărfurile au fost ridicate de funcționarii vamali din cadrul Postului Vamal Chișinău, a anunțat vineri, 6 iunie, Serviciul Vamal al R. Moldova.

„O tentativă de introducere în R. Moldova a unor substanțe farmaceutice de tip anabolizante, ascunse într-un colet expediat din Germania, a fost găsită de funcționarii vamali din cadrul Postului Vamal Chișinău (Poșta)”, se menționează în comunicatul Serviciului Vamal, citat de zdg.md.
Potrivit comunicatului, în urma controlului detaliat, efectuat în baza indicatorilor analizei de risc, într-un pachet destinat unui cetățean au fost identificate opt ambalaje pentru produse cosmetice, iar în interiorul acestora, 80 de fiole cu substanțe anabolizante.
Conform actelor de însoțire, coletul conținea o singură unitate de „cosmetică pentru întreținerea părului”.
„Mărfurile au fost ridicate în conformitate cu procedurile legale, iar investigațiile continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului”, au adăugat reprezentanții instituției.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


