Link copiat
Cinci cazuri de cultivare ilegală a plantelor cu conținut narcotic, depistate în Capitală
Polițiștii Direcției de Poliție Chișinău și cei din sectoarele Botanica, Ciocana și Râșcani au documentat, în ultimele zile, mai multe cazuri de cultivare ilegală a plantelor cu conținut narcotic.

În urma verificărilor efectuate la cinci adrese de domiciliu și pe terenurile aferente acestora, oamenii legii au identificat plantele cultivate ilegal, care au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizelor de specialitate.
Cele cinci persoane documentate pe aceste cazuri sunt cercetate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Poliția continuă acțiunile de prevenire și combatere a infracțiunilor legate de droguri și reamintește că, cultivarea ilegală a plantelor cu conținut narcotic atrage răspunderea prevăzută de lege.


