Un curier străin a rămas fără mâncare în Capitală: Jurnalistul care i-a luat apărarea a fost lovit
În Capitală s-a produs un nou incident cu implicarea unui curier străin. De această dată, jurnalistul Vladimir Soloviov, autorul proiectului „Tema”, i-a luat apărarea livratorului.

A încercat să îl oprească pe un tânăr din grupul care a refuzat să plătească pentru mâncarea comandată. Jurnalistul a chemat poliția, însă până la sosirea oamenilor legii, tânărul pe care l-a oprit l-a lovit, scrie omniapres.md.
Incidentul a avut loc în jurul miezului nopții, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când Soloviov se întorcea acasă. Jurnalistul a observat un grup de tineri care se certau cu un curier, presupus a fi originar din India.
„Nu vom plăti”, a auzit el de la unul dintre tineri. Imediat după aceea, unul dintre membrii grupului a smuls punga cu mâncare și a fugit, iar ceilalți au alergat după el.
Curierul nu s-a pierdut cu firea. Deși era singur, cu o cască de motocicletă și cu o geantă mare de livrare în spate, el a pornit în urmărirea tinerilor. Potrivit lui Soloviov, livratorul a reușit chiar să îl ajungă din urmă pe unul dintre ei, însă acesta a reușit să fugă.
Jurnalistul a decis să intervină. El l-a ajuns din urmă pe tânărul care a luat mâncarea fără să plătească și a chemat poliția. Până la sosirea oamenilor legii, acesta a încercat să plece, iar apoi a început să se comporte agresiv și l-a lovit pe jurnalist.
„Cu siguranță, e timpul să mă înscriu la box”, cu autoironie a comentat Soloviov cele întâmplate în postarea sa.
În cele din urmă, curierul și tânărul implicat în incident au ajuns la secția de poliție, iar jurnalistul a oferit explicații scrise despre cele întâmplate. Poliția deocamdată nu a comentat incidentul descris de Vladimir Soloviov.
Incidentul a urmat unui alt caz recent din Chișinău, când cântărețul Ionel Istrati a luat apărarea unui curier de la Glovo, care a fost atacat chiar în stradă. Artistul a filmat conflictul și a atras atenția asupra atitudinii agresive față de muncitorii străini. El a subliniat că nu contează dacă victima este indiană sau reprezentantă unei alte naționalități.


