Link copiat
Un pieton, lovit mortal de un automobil la Anenii Noi
Sâmbătă seara, 28 februarie, pe traseul R6, în localitatea Beriozchi din raionul Anenii Noi, un bărbat a murit sub roțile unui automobil. Tragedia a avut loc în jurul orei 19:23, informează Poliția.

Victima a fost un bărbat de 70 de ani. El traversa strada într-un loc neregulamentar, când a fost lovit de un automobil Dacia, condus de un șofer în vârstă de 38 de ani, scrie rupor.md.
În urma impactului, pietonul a decedat pe loc, înainte de sosirea ambulanței.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.