Un obiect susceptibil a fi mecanism exploziv, găsit în mașina unui ucrainean la PTF Tudora
La această oră, în punctul de trecere a frontierei Tudora, pe sensul de intrare în Republica Moldova, este gestionată o situație operativă.

Un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 63 de ani, care se deplasa cu automobilul personal, s-a prezentat pentru control, iar în cadrul verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, în comun cu funcționarii vamali, în bagajul acestuia a fost depistat, într-un container, un obiect susceptibil a fi mecanism exploziv, informează Poliția de Frontieră.
Conform protocolului, zona a fost izolată, iar la fața locului a fost solicitată grupa de intervenție a Serviciului tehnico-exploziv „Bombteh” al Inspectoratului General al Poliției.
La moment, activitatea PTF Tudora este suspendată, fiind asigurat faptul că în perimetrul postului nu se află persoane sau mijloace de transport. Se întreprind măsuri operative specifice, iar situația este gestionată de toate instituțiile abilitate.
Informații suplimentare vor fi disponibile în funcție de evoluția cazului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


