Un moldovean, prins la vamă cu 116 borcane de caviar transportate din Rusia
Vameșii au dejucat o tentativă de introducere ilegală în Republica Moldova a 116 borcane de icre negre și roșii, care erau ascunse de control. Marfa a fost depistată într-un microbuz sosit din Federația Rusă.

Cazul a avut loc la postul vamal Sculeni. Un șofer de 47 de ani, aflat la volanul unui Mercedes-Benz Sprinter, a încercat să traverseze punctul fără a declara marfa. În urma unui control amănunțit al salonului și compartimentului de marfă, vameșii au depistat 116 recipiente din sticlă cu o substanță susceptibilă a fi caviar, scrie rupor.md.
Întreaga cantitate a fost ridicată și transmisă pentru expertiză. În prezent, organele de drept investighează cazul pentru a stabili proveniența produsului și sancțiunea aplicabilă transportatorului.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


