theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Ianuarie 2026, 11:45
17 644
Copiază linkul
Link copiat

Un microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, s-a răsturnat în România

Un microbuz care circula din Republica Moldova spre Germania a fost implicat într-un accident rutier, vineri noapte, în jurul orei 23.30, pe DN 17, între Ilișești și Păltinoasa.

Un microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, s-a răsturnat în România.
Un microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, s-a răsturnat în România.

Alarma a fost majoră, având în vedere că s-a anunțat că în microbuz se aflau 11 persoane. Din fericire, consecințele au fost relativ minore, rezultând doar doi răniți, relatează presa românească.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format dintr-un microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia, care tracta și o remorcă, având direcția de deplasare dinspre Ilișești spre Păltinoasa, având traseul Republicii Moldova – Germania, la o curbă spre dreapta, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra microbuzului.

Vehiculul a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe acostament, a lovit un cap de pod aflat pe marginea părții carosabile, după care s-a răsturnat pe partea stângă în șanțul betonat de pe marginea DN17 iar remorca mai în față, în același șanț.

Echipajele medicale au constatat că din totalul de 11 persoane implicate, două acuză leziuni.

Un bărbat și o femeie au fost transportați la Spitalul Județean, cu plăgi, contuzii, unul dintre pacienți și cu traumatism cranian minor.

Șoferul nu era băut.

Intervenția la fața locului a fost asigurată cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD de la ISU Suceava și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Un microbuz cu 11 moldoveni, în drum spre Germania, s-a răsturnat în România

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat