Un locuitor al Chișinăului, reținut pentru suspiciunea de comitere a mai multor pungășii
Un chișinăuian de 42 de ani a fost reținut de oamenii legii. Acesta este suspectat de comiterea a cel puțin nouă pungășii în transportul public timp de o lună. Potrivit Poliției, bănuitul, cu antecedente penale pentru infracțiuni similare, acționa în transportul public din Chișinău, în special în troleibuzele de pe rutele 22, 10 și 8.

Acesta profita de neatenția victimelor și sustrăgea din buzunare și genți-portmonee, dar și telefoane mobile. Prejudiciul total estimat cauzat victimelor se ridică la 150.000 de lei, transmite realitatea.md.
„În urma autorizării percheziții la domiciliul bănuitului, polițiștii au ridicat mai multe bunuri sustrase, articole vestimentare purtate în timpul comiterii infracțiunilor, precum și substanțe narcotice asemănătoare amfetaminei, în cantități semnificative. Bănuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul emis de Poliția Națională.
Oamenii legii au inițiat două cauze penale, pentru pungășie și pe circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare. În continuare se întreprind măsuri în vederea stabilirii complicității bărbatului și în alte cazuri.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


