Un chișinăuian riscă până la trei ani de închisoare pentru descărcarea de materiale cu caracter intim cu minori
Un tânăr de 30 de ani din Capitală a fost trimis pe banca acuzaților, fiind suspectat de pornografie infantilă. Potrivit PCCOCS, în cadrul perchezițiilor, în calculatorul acestuia au fost depistate peste 300 de fotografii și imagini video cu copii în ipostaze intime.

Deși acesta pretinde că le-a șters imediat, după ce le-a descărcat „din întâmplare”, procurorii PCCOCS i-au formulat învinuirea și au trimis dosarul penal în judecată, atât pentru descărcarea materialelor cu pornografie infantilă de pe Internet pe calculator, cât și pentru păstrarea unor astfel de materiale pe telefon, transmite deschide.md.
Potrivit Codului penal, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la unu la trei ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


