Un bărbat s-a înecat la Sângerei după ce a consumat alcool
Un bărbat de 29 de ani și-a pierdut viața în seara zilei de 17 august, în timp ce se scălda într-un bazin acvatic din orașul Sângerei, după ce a consumat băuturi alcoolice. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), tragedia s-a produs în jurul orei 16:51.

La fața locului au intervenit salvatorii Unității de Salvatori și Pompieri Sângerei. La ora 19:09, corpul bărbatului a fost depistat la circa 30 de metri de la mal și scos la suprafață de către scafandrierii IGSU, transmite rupor.md.
Verificările efectuate au arătat că victima consumase băuturi alcoolice înainte de a intra în apă. Autoritățile reamintesc că scăldatul după consumul de alcool este extrem de periculos, întrucât poate provoca spasm vascular, una dintre cauzele frecvente ale înecului, mai ales în condiții de temperaturi ridicate.
De la începutul anului 2025, 49 de persoane, inclusiv șapte minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


