theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Octombrie 2025, 16:43
5 282
Copiază linkul
Link copiat

Trei africani au trecut Prutul înot din Moldova în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, România, au identificat şi reținut pe direcţia localităţii de frontieră Frumușița, județul Galați, trei persoane, toate de origine africană.

Trei africani au trecut Prutul înot din Moldova în România.
Trei africani au trecut Prutul înot din Moldova în România.

Aceștia au încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut, relatează stiri.md.

În data de 23 octombrie, în jurul orei 14:30, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din România a observat, pe digul de protecție al râului Prut, două persoane de sex feminin care nu-și justificau prezența în zonă.

În imediata apropiere a locului în care au fost descoperite cele două femei a mai fost reținută o persoană de sex masculin care se ascundea în vegetație.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni ai statelor de pe continentul african, respectiv Camerun, Congo și Nigeria, în vârstă de 24, 41 și 42 de ani, care au traversat înot râul Prut din Republica Moldova în România, cu intenția de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetățenii africani urmează a fi preluați de către autoritățile din Republica Moldova, în baza acordului de readmisie dintre cele două țări.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat