Toți copacii din Parcul Ștefan cel Mare, verificați după ce un salcâm a căzut
Vântul puternic a doborât un arbore în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău. Nimeni nu a fost rănit, însă trecătorii au fost speriați de vederea copacului prăbușit.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău, Vasile Chirilescu, a declarat pentru TV8 că a căzut un salcâm verde, care era complet uscat în interior. După incident, toți arborii din parc au fost verificați.
Arborele prăbușit a fost tăiat în bucăți de către lucrătorii municipali și acestea au fost îndepărtate, eliberând calea pietonală.
Sâmbătă seara, 5 octombrie, în întreaga Republică Moldova a fost instituit un Cod Galben de avertizare meteorologică din cauza ploilor puternice și a intensificării vântului. Avertizarea va fi în vigoare până la prânzul zilei de luni, 7 octombrie.