Suspiciuni de substanțe interzise într-un liceu din Ungheni: Un adolescent a ajuns la spital
Un elev de clasa a IX-a a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe după ce i s-a făcut rău în timpul orelor, fiind suspectat că ar fi consumat o substanță de origine necunoscută.

Incidentul a avut loc recent într-o instituție de învățământ din municipiul Ungheni, relatează noi.md cu referire la Expresul.
Potrivit lui Ivan Caducenco, șeful Secției Investigații Infracțiuni din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni, minorul ar fi luat o pastilă în timpul pauzei. Ulterior, în timpul lecțiilor, acesta a început să se simtă rău, a prezentat stări de vomă, iar profesorul a solicitat intervenția ambulanței.
Adolescentul a fost transportat la spital, unde medicii i-au acordat primul ajutor. I-au fost prelevate probe biologice, expediate la un laborator specializat din Chișinău. Rezultatele urmează să stabilească dacă este vorba despre o substanță narcotică sau un medicament care a provocat reacțiile adverse.
„La această etapă, nu pot fi oferite mai multe detalii privind modul în care elevul ar fi obținut pastila. Cazul se află în proces de cercetare”, a precizat Ivan Caducenco.
Directoarea Spitalului Raional Ungheni, Elvira Stati, a confirmat că minorul a primit îngrijiri medicale și a explicat că evoluția în astfel de situații depinde de substanța ingerată și de rapiditatea intervenției.
„Dacă pacientul ajunge la timp la spital, în majoritatea cazurilor, după efectuarea procedurilor necesare, poate pleca acasă sau rămâne sub supraveghere pentru o perioadă scurtă”, a declarat aceasta.
Totodată, ea a menționat că au existat și cazuri grave, inclusiv situații care au necesitat internare în terapie intensivă sau transfer la instituții medicale din capitală.
Potrivit directoarei, în ultima perioadă se constată un fenomen îngrijorător în rândul adolescenților, fiind înregistrate mai multe cazuri de tineri aduși la spital atât cu suspiciuni de consum de substanțe interzise, cât și cu tentativă de suicid.
Un obstacol în investigarea unor astfel de cazuri îl reprezintă cadrul legal privind minorii. Testarea și prelevarea probelor biologice pot fi efectuate doar cu acordul părinților, iar în unele situații aceștia refuză investigațiile, ceea ce face imposibilă stabilirea exactă a naturii substanței ingerate.
Cazul nu este singular. În același weekend, pe străzile din Ungheni, carabinierii au depistat alți doi minori, de 16 și 17 ani, care aveau asupra lor substanțe suspecte. Potrivit Poliției, unul dintre tineri deținea șase pachețele de tip zip-lock cu o substanță solidă, cristalizată, de culoare albă, asemănătoare drogurilor.
Cei doi adolescenți au fost conduși la Inspectoratul de Poliție pentru documentarea cazului, iar substanțele au fost transmise spre expertiză. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


