Șefa unui centru ASP, reținută pentru luare de mită în valoare de 15.000 de euro
Șefa unui centru multifuncțional din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) a fost reținută sub suspiciunea de luare de mită de 15.000 de euro, în cadrul unui dosar privind trafic de influență în domeniul chirurgiei estetice.

Potrivit anchetei, funcționara elibera diplome false pentru medici care efectuau intervenții în saloane din Moldova și România, deși aceștia nu urmaseră efectiv cursurile universităților respective, transmite rupor.md.
Conform Centrului Național Anticorupție (CNA), ancheta desfășurată împreună cu Procuratura municipiului Chișinău a durat peste șase luni. Suspecta pretindea că are influență asupra deciziilor în domeniul educației și sănătății și că poate facilita recunoașterea și echivalarea diplomelor. Astfel, persoane fără pregătire profesională reală dobândeau dreptul de a efectua proceduri în saloane, punând în pericol siguranța clienților.
Suspecta a fost plasată în arest pentru 72 de ore, iar ancheta continuă, fiind verificate și alte sesizări. Autoritățile fac apel către cetățeni, inclusiv proprietarii de saloane, să semnaleze orice cazuri de corupție sau activități ilegale pentru protecția sănătății publice și a eticii profesionale în industria frumuseții.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.