Schema cu ruda implicată în accident: Cinci bărbați, reținuți la Ungheni
Cinci bărbați au fost reținuți de polițiștii din Ungheni, fiind suspectați de implicare în schemele de escrocherie cu ruda implicată în accident. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aceștia au vârste cuprinse între 24 și 53 de ani.

În primul caz, în capcana infractorilor a căzut o femeie de 74 de ani din municipiul Ungheni. Suspecții au apelat telefonic victima și, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un accident rutier, au solicitat transmiterea mijloacelor financiare în sumă de circa 500.000 de lei. Ulterior, doi tineri s-au deplasat la domiciliul femeii, de unde au ridicat suma de 491.000 de lei. După ce victima și-a dat seama că a fost înșelată, a sesizat imediat Poliția, relatează deschide.md.
Grație măsurilor de investigație și acțiunilor de urmărire penală efectuate de polițiști, cei doi suspecți au fost identificați și reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri de 29 și 30 de ani.
În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii au efectuat percheziții la două adrese din Capitală. Acolo, oamenii legii au depistat alți doi suspecți cu vârstele de 24 și 29 ani, cetățeni străini, care au fost și ei reținuți.
În cel de-al doilea caz, victima escrocilor a fost o femeie de 72 de ani din raionul Ungheni. Aceasta a transmis 3.000 euro și 95.000 lei unui bărbat necunoscut după ce a fost anunțată că fiica victimei ar fi fost implicată într-un accident rutier soldat cu victime.
Polițiștii au identificat imediat suspectul, care s-a dovedit a fi un bărbat de 53 de ani din Ungheni, fiind ulterior reținut. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în schemă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


