Rețea de migrație ilegală, destructurată după patru ani de activitate clandestină
Un grup criminal specializat în migrație ilegală a fost destructurat de oamenii legii. Activitatea clandestină a durat mai mult de patru ani.

Membrii grupului ofereau, contra sumei de 200-250 de euro per document, acte false persoanelor care nu sunt cetățeni sau rezidenți ai statelor UE, pentru a le facilita intrarea, șederea, tranzitul sau ieșirea ilegală de pe teritoriul Uniunii Europene, transmite ipn.md.
Trei membri ai grupului criminal au fost documentați în cadrul dosarului penal, dintre care unul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi sunt cercetați penal în stare de libertate.
Oamenii legii au efectuat și percheziții în patru locații, fiind depistate acte și documente falsificate, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte mijloace de comunicare și bunuri păstrate ilegal.
Investigațiile sunt în desfășurare, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a beneficiarilor documentelor false, urmând a fi luate măsuri legale față de toți cei implicați în activitatea infracțională.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


