Percheziții la Drochia: Cinci persoane, prinse cu alcool contrafăcut, țigări, arme și droguri
Polițiștii au documentat activitatea ilegală a cinci persoane cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, implicate în comerțul ilicit cu băuturi spirtoase contrafăcute, produse din tutun, precum și în păstrarea ilegală a armelor, munițiilor și drogurilor.

În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile acestora, unde au depistat și ridicat 114 pachete cu țigarete, zeci de sticle de 1,5 litri cu alcool contrafăcut, nouă cartușe de luptă, o armă de model neidentificat, masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana și aparate artizanale utilizate pentru consumul drogurilor, scrie tvn.md.
Bunurile au fost confiscate și transmise pentru expertiză.
În acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


