O tânără beată cu un bebeluș în brațe a atacat polițiștii cu o lopată la Briceni
În noaptea de 7 noiembrie, în jurul orei 22:20, în satul Mărcăuți, raionul Briceni, a avut loc un caz grav cu implicarea unei femei aflate în stare de ebrietate și a Poliției.

Un echipaj al Direcției de Patrulare Nord a INSP a observat un automobil de marca Opel Vectra care se deplasa haotic pe drum. Polițiștii i-au cerut șoferului să oprească, însă acesta a accelerat, fiind urmărit până când mașina a fost forțată să se oprească. La volan se afla un bărbat de 26 de ani, care emana un miros puternic de alcool. În mașină se aflau și soția sa, în vârstă de 25 de ani, precum și bebeluşul lor de două luni, transmite PulsMedia.
Testul alcooscopic a indicat 0,60 mg/l alcool în aerul expirat. În timp ce polițiștii documentau încălcarea și pregăteau vehiculul pentru evacuare, femeia, aflată, de asemenea, în stare de ebrietate și ținând copilul în brațe, a sărit în apărarea soțului și a atacat polițiștii cu o lopată, lovind și avariind capota unui autoturism de serviciu de marca Dacia Duster.
Oamenii legii au reușit să o calmeze fără a folosi forța, având în vedere că aceasta avea copilul în brațe. La fața locului a intervenit un echipaj al Inspectoratului de Poliție Briceni pentru documentarea cazului.
Bărbatul va fi tras la răspundere pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate, iar femeia pentru atac asupra polițiștilor și deteriorarea bunurilor publice.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


