O rețea infracțională specializată în migrație ilegală a cetățenilor din Asia, destructurată de Poliția de Frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, sub coordonarea Procuraturii Hâncești, au reținut trei membri ai unei grupări infracționale implicate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini de origine asiatică.

Bănuiții, cetățeni ai Republicii Moldova cu vârstă cuprinsă de 19 - 20 de ani, sunt vizați în două cazuri de organizare a migrației ilegale la frontiera de vest, documentate la data 21 februarie și 30 martie curent de către Poliția de Frontieră. În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală la domiciliile bănuiților au fost desfășurate percheziții care s-au soldat cu ridicarea mai multor bunuri relevante pentru anchetă: șase telefoane mobile, o tabletă, două cartele SIM, sume de bani în monedă națională, 13 carduri bancare și un aparat de detectare a dispozitivelor GPS, transmite rupor.md.
Inițial, tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior, la solicitarea procurorului de caz, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. Pentru faptele imputate, suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale ( de la 300.000 de lei până la 400.000 de lei ).
Anterior, în acest caz au fost deja reținuți cinci membri ai aceleiași grupări, dintre care doi au fost condamnați. Polițiștii de frontieră continuă acțiunile de investigație și urmărire penală în scopul identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


