O rețea de migrație ilegală de ucraineni, destructurată în Moldova: Venituri de peste 230 milioane lei
Organizatorul și unul dintre complicii unei rețele care facilita trecerea ilegală a bărbaților ucraineni de vârstă recrutabilă prin Republica Moldova au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate de Poliția de Frontieră în colaborare cu PCCOCS.

Potrivit Poliției de Frontieră, din anul 2022 rețeaua a asigurat intrarea ilegală în Moldova a cetățenilor ucraineni cu vârste între 22 și 47 de ani. Pentru aceste servicii, traficanții solicitau între 4.000 și 10.000 de dolari, sumele fiind achitate în criptovalută prin platforma Binance. Venitul total obținut ilegal este estimat la peste 230 de milioane de lei, relatează rupor.md.
Migranții traversau de regulă frontiera pe segmentul din stânga Nistrului, aflat în afara controlului autorităților de la Chișinău, în special pe timp de noapte. Transportul era realizat cu autovehicule cu numere străine, în special italiene. Coordonarea traseelor se făcea de la distanță, prin aplicațiile Telegram și WhatsApp.
În cadrul acțiunilor operative au fost reținuți doi bărbați din Bender și Tiraspol, în vârstă de 33 și 37 de ani. Judecătoria Chișinău, la solicitarea procurorilor, a decis plasarea acestora în arest preventiv pentru 20 și respectiv 30 de zile.
Unul dintre cei reținuți fusese deja condamnat anterior pentru infracțiuni similare, în 2023 de către Judecătoria Căușeni pentru organizarea migrației ilegale și fals în acte, iar în ianuarie 2025 într-un alt dosar.
Ancheta este în desfășurare. În total, peste 40 de dosare penale legate de această schemă se află în examinare. Toți suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanță.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


