O pensionară din Capitală, înșelată de escroci cu peste un milion de lei
Polițiștii și procurorii din sectorul Botanica au destructurat o amplă schemă de escrocherie. Oamenii legii au reținut doi tineri de 19 și 26 de ani, ambii originari din raionul Leova.

Victima infractorilor a fost o femeie de 62 de ani din Chișinău. Prejudiciul cauzat depășește un milion de lei, scrie rupor.md.
„Suspecții au contactat telefonic femeia, inducând-o în eroare sub pretextul remedierii unor presupuse defecțiuni ale rețelei de telecomunicații”, au comunicat reprezentanții Poliției.
Infractorii au obținut acces neautorizat la contul bancar al victimei și au efectuat mai multe tranzacții, sustrăgând în total peste 1.034.000 de lei. Ancheta a stabilit că banii furați au fost transferați către alți membri ai grupării criminale, pentru a ascunde proveniența fondurilor.
Suspecții au fost reținuți cu sprijinul angajaților batalionului cu destinație specială Fulger. La domiciliile acestora din raionul Leova au fost efectuate percheziții.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


