Link copiat
O mașină a luat foc din mers la Comrat
Potrivit martorilor oculari, un autoturism de marca VAZ a luat foc în timp ce ieșea din parcarea unui supermarket de pe strada Lenin din Comrat. În interiorul mașinii se aflau o femeie la volan, un copil și o femeie în vârstă, care au simțit miros de fum.

Mașina a început să ardă, iar înainte de sosirea pompierilor, femeia de la volan a încercat fără succes să stingă focul cu un extinctor portabil. Pompierii au reușit să stingă rapid incendiul, însă autoturismul a ars complet în interior, relatează gagauzinfo.md.
La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției și ale ambulanței.
Circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite.
![]()


