Noi percheziții în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor
Mai mulți membri ai unui partid politic, asociați cu gruparea „Șor”, sunt vizați într-un dosar privind spălarea de bani, conversia criptomonedelor și finanțarea activităților politice.

Perchezițiile sunt efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, polițiștii din BPDS „Fulger” și procurorii PCCOCS, informează serviciul de presă al Inspectoratului General al Poliției.
Printre persoanele vizate în anchetă se numără mai mulți membri ai unui partid politic incluși pe lista electorală pentru alegerile din toamnă, care, potrivit anchetei, ar fi avut legături cu gruparea criminală „Șor” și ar fi acționat ca intermediari în finanțarea partidului.
Astăzi, 13 noiembrie, ofițerii urmăresc să stabilească rolul și statutul acestora, scopul participării lor în partid, precum și alte circumstanțe aflate la dispoziția instituțiilor de drept.
Poliția va oferi detalii suplimentare după finalizarea acțiunilor procedurale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


