Membrii unei bande din Moldova, arestați în Italia: Jefuiau magazine cu ajutorul unor mașini furate
Poliția italiană a anunțat despre destructurarea unei grupări criminale, din care fac parte cetățeni ai Republicii Moldova.

Potrivit materialelor cazului, membrii grupării ar fi comis mai multe jafuri folosind mașini furate, în urma cărora au primit ilegal zeci de mii de euro, transmite pulsmedia.md.
Cel mai mare jaf a fost comis la Verona, unde banda a furat biciclete de lux în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Între februarie și mai 2023, au realizat o serie de jafuri în magazine de biciclete, electronice și motociclete din provinciile Verona, Brescia și Trento, urmând aceeași metodă: foloseau mașini furate cu numere de înmatriculare false.
Investigația poliției s-a încheiat cu arestarea a trei bărbați originari din Moldova, acuzați de furturi și spălare de bani. Un al patrulea membru al grupării figurează în continuare pe lista persoanelor căutate.
Potrivit anchetatorilor, suspecții au comis cel puțin patru furturi. Primul a avut loc în februarie 2023, la Verona, când suspecții, folosind o furgonetă furată, au sustras biciclete în valoare de 50.000 de euro. Două luni mai târziu, au jefuit un magazin de electronice în Trento, furând telefoane mobile și tablete în valoare de 23.600 de euro, precum și o tipografie, de unde au sustras echipamente în valoare de 4.000 de euro. Un alt jaf într-un magazin de motociclete din Brescia nu eșuat.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


