Incendiu într-o clădire din Capitală: Două persoane, preluate de medici
Incendiul s-a produs în noaptea de 3 decembrie, într-o clădire abandonată de pe bulevardul Dacia intersecție cu bulevardul Decebal din municipiul Chișinău.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru a stinge focul a intervenit o echipă de pompieri și salvatori. Aceștia au evacuat din interiorul construcției, doi bărbați, în vârstă de 33 de ani și 52 de ani, relatează newtv.md.
Ulterior, persoanele în stare conștientă au fost preluate de echipajul de medici, pentru investigații necesare.
Incendiul a cuprins o suprafață de circa cinci metri pătrați de gunoi din interiorul clădirii părăsite de 20 metri pătrați.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


