În urma incendiului din Chișinău un bărbat a murit la spital
Un bărbat a murit la spital, în urma incendiului care s-a produs ieri-seara, 22 octombrie, în jurul orei 17:02, pe strada Alexandru Marinescu, din municipiul Chișinău.

Potrivit surselor din cadrul Inspectoratul General penru Situații de Urgență, incendiul s-a produs într-un apartament de la etajul trei al unui bloc de locuit cu cinci etaje, transmite pulsmedia.md.
Flăcările au distrus bunurile materiale dintr-o odaie și din antreu, iar din apartament pompierii au evacuat două persoane, o femeie de 49 de ani, care era proprietara apartamentului, dar și un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Femeia era în stare de ebrietate și s-a ales cu o intoxicație ușoară, iar bărbatul s-a ales cu arsuri pe suprafața corpului și a fost transportat la spital în stare de inconștiență.
Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire, la scurt timp după internare, acesta a decedat la spital.
Totodată, în timpul intervenției pompierilor, din blocul de locuințe au fost evacuați toți locatarii din blocul cu pricina.
Cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilită de către specialiștii în domeniu.


