Încă doi grăniceri ucraineni au fost reținuți pe malul moldovenesc al Nistrului
Doi angajați ai Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei au fost reținuți pe 17 octombrie lângă Vasilcău de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Grănicerii ucraineni încercau să rețină un cetățean ucrainean pe Nistru.

A fost inițiată urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, au comunicat reprezentanții Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
Incidentul s-a produs în jurul orei 14:00. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, polițiștii de frontieră ucraineni se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și desfășurau o operațiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru.
Bărbatul vizat de operațiune a solicitat azil în Republica Moldova. Cererea sa va fi examinată în conformitate cu procedurile stabilite de lege.
Doi polițiști de frontieră ucraineni au fost escortați la sediul Sectorului Soroca al Poliției de Frontieră pentru desfășurarea procedurilor prevăzute de lege.
Materialele cauzei au fost transmise organelor competente. A fost inițiată urmărirea penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
Amintim că un caz aproape similar s-a produs pe 15 octombrie, în apropierea satului Holosnița. Potrivit Poliției de Frontieră, doi polițiști de frontieră ucraineni, aflați într-o barcă cu motor, au traversat frontiera cu Republica Moldova în timpul unei operațiuni de reținere a unui cetățean ucrainean.
În imaginile video apărute pe Internet se vede cum două persoane aflate într-o barcă lovesc cu vâslele un bărbat care se află în apă. Victima a fost spitalizată la Soroca cu o comoție cerebrală.
La fața locului a ajuns o patrulă de reacție rapidă a Poliției de Frontieră, care a reținut doi polițiști de frontieră ucraineni. Aceștia au fost escortați la Sectorul Poliției de Frontieră Cosăuți pentru desfășurarea procedurilor prevăzute de lege.
Materialele cauzei au fost transmise procuraturii, care a dispus inițierea urmăririi penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.


