Link copiat
Doi tineri au jefuit un adolescent în Capitală
Doi locuitori ai Chișinăului, în vârstă de 17 și 19 ani, sunt vizați într-un dosar penal după ce au agresat un minor. Aceștia sunt suspectați de jaf și huliganism, comise în sectorul Centru.

Potrivit anchetei, tinerii au atacat un adolescent de 17 ani și i-au furat 2.400 de lei. După atac, suspecții au fugit, însă polițiștii Capitalei au reușit să le stabilească rapid identitatea și să-i rețină, informează rupor.md.
În prezent, Inspectoratul de Poliție Centru continuă ancheta. Forțele de ordine stabilesc toate circumstanțele incidentului pentru pregătirea materialelor cauzei în vederea trimiterii în judecată.