Doi bărbați, condamnați la câte 14 ani de închisoare pentru că au omorât în bătaie un consătean
Doi bărbați din satul Hagimus au fost condamnați la câte 14 ani de închisoare pentru că și-au omorât în bătaie un consătean. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Căușeni.

Potrivit materialelor dosarului, condamnații, împreună cu alți doi localnici, au mers la domiciliul victimei pentru a consuma băuturi alcoolice. La un moment dat, unul dintre bărbați, care este nevăzător, le-ar fi spus consătenilor că victima i-ar fi furat un radio și i-ar fi luat pensia, transmite deschide.md.
În urma celor auzite, cei doi condamnați au decis să se răzbune pentru consăteanul lor și au aplicat victimei multiple lovituri peste diferite părți ale corpului. Ulterior, aceștia ar fi luat o scândură cu care l-au bătut în cap.
Din cauza traumatismelor suferite, bărbatul a decedat.
Fiind audiați, aceștia și-au recunoscut parțial vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Centrul în decurs de 15 zile.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


