Detalii despre accidentul de pe traseul Chișinău-Hâncești: Trei persoane, spitalizate
Trei persoane au fost transportate la Spitalul Raional Hânceşti, în urma unui accident grav produs ieri, 16 martie, pe traseul Chişinău-Hânceşti. Este vorba despre ambii şoferi, doi bărbaţi cu vârstele de 39 şi 51 de ani, dar şi o femeie în vârstă de 74 de ani.

Potrivit informaţiilor, impactul s-a produs după ce automobilul condus de către şoferul de 51 de ani a ieşit pe contrasens într-o curbă în timpul unei depăşiri periculoase, relatează newtv.md.
„În urma accidentului, șoferul autoturismului Audi, pasagerul său, născut în 1951, și șoferul din Toyota Auris au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul din Audi a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul indicând o concentrație de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. În schimb, șoferul din Toyota a fost dus la spitalul raional din Hâncești pentru prelevarea probelor de sânge. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele accidentului”, au declarat oamenii legii.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


