Cantități mari de marijuana, confiscate de la doi bărbați din Edineț
La doi locuitori din satele Goleni și Cupcini au fost efectuate percheziții. Autoritățile au descoperit la bărbați sute de plante de canabis și câteva kilograme de masă vegetală destinată consumului.

Potrivit informațiilor, în primul caz, la domiciliul unui bărbat de 48 de ani, oamenii legii au depistat și ridicat aproximativ 3,6 kilograme de masă vegetală uscată și mărunțită, asemănătoare cu marijuana, sute de plante de canabis, precum și dispozitive destinate consumului de substanțe interzise.
În alt caz, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat de 58 de ani, de unde au ridicat pachete cu aproximativ 1,9 kilograme de masă vegetală, asemănătoare marijuanei, plante de canabis și dispozitive artizanale destinate consumului de droguri prin inhalare.
Bunurile ridicate au fost transmise pentru expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea deciziei legale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


