Cadavrul unei femei, găsit în propria gospodărie din Anenii Noi: Cauza decesului se investighează
Cadavrul unei femei a fost găsit zăcând în propria gospodărie. Descoperirea macabră a fost înregistrată în după-amiaza zilei de ieri, 17 august, în localitatea Mereni, din raionul Anenii Noi.

Despre acest caz Poliția a fost alertată de către un echipaj medical, care a sosit la fața locului, transmite PulsMedia.
Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 58 de ani. Preliminar s-a stabilit că femeia, cel mai probabil din imprudență, și-ar fi cauzat o plagă la anti-braț, iar în urma hemoragiei puternice a decedat.
Cadavrul acesteia a fost transportat la Centrul de Expertiză Medico-Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauzele decesului.
Totodată, oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


