Acrobata căzută, diagnosticată cu fracturi ale membrelor inferioare și vânătăi
Duminică, 23 martie, o acrobată a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol pe gheață la Arena Chișinău. Tânăra se află sub supravegherea medicilor. Ea nu și-a asigurat corect încheietura mâinii, au anunțat organizatorii.

Cauza căderii a fost clarificată după o examinare detaliată a înregistrărilor video.
Echipamentul a fost complet în stare bună și funcțională, spun organizatorii.
„În ceea ce privește cazul care a avut loc cu o artistă a unui spectacol pe gheață, în urma căruia aceasta a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri, știm că la fața locului a fost efectuat imediat un control al echipamentului, care s-a dovedit a fi complet funcțional și în stare bună. După vizionarea detaliată a înregistrărilor video, s-a constatat că artista nu și-a asigurat corect încheietura mâinii, ceea ce a dus la urmări triste.
În prezent, noi, ca organizatori și producători ai spectacolului, urmărim starea tinerei și suntem în contact cu personalul medical al spitalului.
Nu știm din ce motiv artista a ignorat regulile de siguranță”, a declarat organizatorul spectacolului, compania Suhih production.
Amintim că ieri, 23 martie, la Chișinău, în timpul unui spectacol pe gheață, o acrobată a căzut de la o înălțime.
Atenție! Video 18+
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.