Accidentul mortal de pe traseul R-3: Șoferul Mercedesului a fost reținut
Șoferul Mercedesului care pe data de 14 ianuarie a ieșit la depășire și a lovit o mașină care vira la stânga, a fost reținut. În urma impactului un tânăr de 28 de ani și un bebeluș de 8 luni au decedat.

Potrivit oamenilor legii, preliminar s-a stabilit că o Toyota, condusă de un bărbat de 27 de ani, având cu el trei pasageri, efectua manevra de virare la stânga, moment în care un Mercedes, condus de un bărbat de 36 de ani, a ieșit la depășire, tamponând lateral stânga mașina de model Toyota, transmite unimedia.info.
În urma impactului, șoferul din Toyota și un pasager, copil de 8 luni, au decedat. Alte trei persoane, cei doi pasageri din Toyota și șoferul Mercedesului au fost traumatizate.
Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele care au dus la producerea accidentului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


