Un blogger a asamblat un iPhone cu piese de pe AliExpress: Mult mai ieftin decât unul nou
Un blogger din Canada, cunoscut sub numele de Phone Repair Guru, a realizat un experiment pentru a determina cât costă în realitate componentele unui iPhone 13 Pro, fără costurile de brand, ambalare sau marketing.

El a cumpărat piesele necesare de pe platforma AliExpress și a asamblat singur dispozitivul. Costul total al componentelor s-a ridicat la 373 de dolari, mult mai puțin decât prețul unui iPhone 13 Pro recondiționat din magazine și incomparabil mai mic decât cel al unui aparat nou, transmite gazeta.ru.
Proiectul a început cu achiziția carcasei pentru 65 de dolari. Aceasta includea deja componente importante, precum portul de încărcare, difuzoarele, bobina pentru încărcare wireless și motorul de vibrații. Bloggerul a apreciat calitatea piesei ca fiind bună. Pentru a evita încălcarea drepturilor asupra mărcii, logo-ul Apple de pe carcasă a fost acoperit.
Ulterior au fost procurate și celelalte componente. Camera a costat 56 de dolari și, potrivit marcajului de pe cablu, ar putea fi originală. Componenta cea mai scumpă a fost placa de bază, 161 de dolari. Aceasta includea camera frontală, proiectorul de puncte și modulul infraroșu necesar pentru sistemul Face ID. Placa părea să fi fost deja folosită, însă Face ID a funcționat perfect.
Ecranul OLED a costat 84 de dolari. Deși era mai gros decât originalul și avea margini mai late, funcționa fără probleme. Bateria era aproape identică cu cea originală, inclusiv marcajele și banda adezivă. Din lista de achiziții au făcut parte și senzorii de proximitate, lumină și modulul LiDAR.
Procesul de asamblare a fost, potrivit bloggerului, o adevărată provocare. Lipsa unui ghid sau a unei scheme a șuruburilor, precum și riscul de a deteriora piesele au impus o atenție maximă. El a subliniat importanța alegerii dimensiunii corecte a fiecărui șurub.
În ciuda dificultăților, telefonul s-a pornit cu succes la finalul asamblării. Funcțiile principale, camera, Face ID și ecranul, au funcționat corect. Unele elemente, precum motorul de vibrații, aveau o intensitate mai redusă. Totuși, în ansamblu, telefonul asamblat s-a dovedit complet funcțional.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


