theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Mai 2025, 10:09
4 623
Copiază linkul
Link copiat

Emiratele Arabe Unite vor să-i învețe pe copii inteligența artificială încă de la grădiniță

În acest an, Emiratele Arabe Unite vor introduce inteligența artificială în programa școlară. Țara își propune să devină lider regional în domeniul inteligenței artificiale.

Emiratele Arabe Unite vor să-i învețe pe copii inteligența artificială încă de la grădiniță.
Emiratele Arabe Unite vor să-i învețe pe copii inteligența artificială încă de la grădiniță.

Disciplina va începe să fie predată în anul școlar 2025–2026 – de la grădiniță până în clasa a 12-a. Potrivit WAM, cursul va include conștientizarea etică, concepte de bază și aplicarea inteligenței artificiale în lumea reală, transmite rbc.ua cu referire la bloomberg.com.

EAU se alătură astfel unui număr tot mai mare de țări care integrează inteligența artificială în educația școlară. Luna trecută, China a anunțat lansarea unor cursuri similare pentru elevii din ciclul primar și gimnazial.

Bloomberg remarcă faptul că statul din Golful Persic investește activ în centre de procesare a datelor pentru instruirea modelelor AI și a creat un fond de investiții în domeniul inteligenței artificiale. Acesta ar putea depăși 100 de miliarde de dolari în câțiva ani, potrivit unor surse.

Anul trecut, directorul general al OpenAI, Sam Altman, a declarat că Emiratele ar putea deveni un „teren de testare normativ” pentru tehnologii AI și pentru elaborarea ulterioară a unor reguli globale care să le limiteze utilizarea.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat