theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Decembrie 2025, 19:19
2 180
Copiază linkul
Link copiat

Apple a permis în Japonia magazine terțe de aplicații iOS și metode alternative de plată

Pentru respectarea Legii privind concurența în domeniul software-ului mobil (MSCA), Apple a permis magazinele terțe de aplicații în Japonia, se arată într-un comunicat al companiei.

Apple a permis în Japonia magazine terțe de aplicații iOS și metode alternative de plată.
Apple a permis în Japonia magazine terțe de aplicații iOS și metode alternative de plată.

De asemenea, au fost permise metode alternative de plată.

Apple colaborează cu autoritățile japoneze, dar subliniază că cerințele acestora „creează noi oportunități pentru fraude, înșelăciuni, răspândirea de malware și ridică riscuri pentru confidențialitate și securitate”, transmite apple.com.

Magazinele terțe vor trebui să treacă printr-un proces de autorizare, iar Apple va efectua și o verificare de bază a tuturor aplicațiilor pentru a se asigura că acestea nu conțin programe dăunătoare, viruși sau alte „amenințări serioase”. Comisionul pentru achizițiile în aplicații distribuite în afara App Store va fi de 5%.

Dezvoltatorii vor putea, de asemenea, să ofere achiziții de bunuri și servicii digitale în aplicație printr-un sistem alternativ de plată sau să plaseze linkuri de plată care „redirijează” utilizatorul în afara aplicației.

În 2024, Apple a permis utilizarea magazinelor terțe de aplicații iOS în UE, ca urmare a cerințelor Legii piețelor digitale (DMA). În același an, compania a permis dezvoltatorilor din SUA să adauge în aplicații linkuri către site-uri terțe pentru plata achizițiilor sau a abonamentelor, dar a stabilit un comision pentru aceste tranzacții.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat