Datoria externă a Moldovei a crescut cu peste un miliard de dolari în șase luni
Datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut circa 1,09 miliarde de dolari, adică cu 10,5% pe parcursul primului semestru al anului 2025, arată date publicate de Banca Naţională a Moldovei (BNM).

Astfel la finele lunii iunie 2025, datoria externă brută a Republicii Moldova a constituit circa 11,4 miliarde de dolari. Potrivit BNM, cea mai mare contribuție în acest sens fiind atribuită majorării datoriei private (+607,23 milioane de dolari), în timp ce datoria publică a crescut cu 479,46 milioane de dolari, informează mold-street.com.
Datoria externă brută a depăşit nivelul de 60% din PIB
În consecinţă raportul dintre datoria externă și PIB s-a majorat cu 3,9 puncte procentuale comparativ cu situația din 31 decembrie 2024 şi a trecut de nivelul de 60%.
Potrivit BNM, datoria externă pe termen lung a avut în continuare cea mai mare pondere în totalul datoriei externe (74,7 la sută), valoarea acesteia înregistrând o creștere de 9% față de finele anului 2024. În acelaşi timp datoria externă pe termen scurt (conform maturității originale) s-a majorat cu 15,4%, la 30 iunie 2025, și a deținut o pondere de 25,3 la sută din totalul datoriei externe brute. Diminuarea substanțială a ratei de reînnoire a finanțării (-165,9 p.p. față de 31.12.2024) denotă reducerea atragerii de noi împrumuturi și creșterea deservirii datoriei externe pe termen lung, menționează Banca Naţională.
În cazul menținerii nivelului constant de rambursări similar celor efectuate pe parcursul trimestrului II 2025, stocul datoriei pe termen lung sub formă de împrumuturi de la finele trimestrului precedent ar fi achitat timp de 4,7 ani, ce este reflectat prin valoarea indicatorului scadența medie implicită a datoriei externe pe termen lung sub formă de împrumuturi.
FMI și Grupul Băncii Mondiale, principalii creditori externi ai Guvernului
Datele BNM relevă că datoria externă publică s-a majorat cu 479,46 milioane dolari pe parcursul semestrului I al anului 2025, ajungând pe 30 iunie.2025 la nivelul de 4,79 miliarde de dolari. Aceasta a constituit 42% din totalul datoriei externe brute, +0,2 p.p. comparativ cu finele 2024.
Din punctul de vedere al scadenței originale, datoria externă publică pe termen lung (99,9 la sută din total) a constat din împrumuturi, altele decât intragrup în valoare de 4,4 miliarde de dolari (din care împrumuturile corporațiilor publice și UAT – 63,23 milioane dolari) și alocările de DST care au totalizat 388,73 milioane dolari. În acelaşi timp datoria publică pe termen scurt a însumat doar 2,59 milioane dolari.
La finele trimestrului II 2025, principalul creditor al statului a fost Fondul Monetar Internațional cu o pondere de 29,1 la sută în totalul datoriei externe publice (1,4 miliarde de dolari), urmat de Grupul Băncii Mondiale cu 24,9 la sută sau 1,19 miliarde de dolari, Comisia Europeană – 15,4 la sută (737,85 milioane dolari), Banca Europeană pentru Investiții - cu 10,7 la sută (510,85 milioane dolari) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - cu 6,3 la sută (304,02 milioane dolari).
Datoria externă privată
Datoria externă privată la finele trimestrului II 2025 a constituit 58% din totalul datoriei externe brute și a atins un nivel de 6.614,36 milioane dolari, majorându-se cu 10,1% față de 31.12.2024, atât ca urmare a creșterii datoriei pe termen lung, cât și a celei pe termen scurt.
După termenul pentru care a fost contractată datoria externă privată, cea mai mare pondere (56,5 la sută) a revenit datoriei pe termen lung, care a crescut cu 6,4 la sută față de finele anului 2024, iar datoria pe termen scurt (conform maturității originale) s-a majorat cu 15,4% și a constituit 43,5 la sută din totalul datoriei private.
În același timp, în structura datoriei private pe instrumente, împrumuturile au deținut ponderea majoră de 48,3 la sută, totalizând 3.194,42 milioane dolari (+7,2 la sută comparativ cu 31.12.2024), creditele comerciale și avansurile au deținut 39,5 la sută și au totalizat 2,61 miliarde dolari (+17,0 la sută), fiind urmate de alte angajamente aferente datoriei – 9,0 la sută și numerar și depozite – 3,2 la sută, mai arată datele BNM.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.