Moldovenii alocă zilnic pentru asigurări mai puțin de patru lei
În Republica Moldova, asigurările de sănătate și de viață rămân printre cele mai puțin populare opțiuni în rândul persoanelor asigurate.

Fie că sunt percepute ca fiind prea costisitoare, fie din cauza unei înțelegeri limitate a beneficiilor reale, mulți evită aceste produse. De cealaltă parte, specialiștii din domeniu atrag atenția că ele nu ar trebui neglijate, întrucât pot oferi o importantă plasă de siguranță financiară în fața unor evenimente neașteptate și costisitoare din viață, transmite moldova1.md.
Piața locală este dominată în proporție de peste 90% de asigurările generale, iar jumătate dintre acestea sunt polițe obligatorii de răspundere auto.
Administratoarea Uniunii Asigurătorilor din Moldova, Svetlana Lupașcu, a declarat că locuitorii cheltuiesc în medie 1.300–1.400 de lei pe an pe asigurări, adică mai puțin de patru lei pe zi.
Expertul Dumitru Pînzaru a explicat că asigurarea de viață ajută la crearea de economii pentru viitor și protejează împotriva riscurilor financiare majore. Valoarea primei de asigurare depinde de venit, vârstă și tipul de risc. De exemplu, la o plată anuală de 10.000 de lei timp de 40 de ani, suma asigurată poate ajunge la 430.000–440.000 de lei, fără a include venitul din investiții.
În caz de deces, moștenitorii vor putea pretinde la întreaga sumă asigurată, chiar dacă persoana a plătit prime doar câțiva ani. Companiile încheie asigurări de viață cu persoane în vârstă de până la 65 de ani, în unele cazuri mai mult.
Experții consideră că digitalizarea va face serviciile de asigurare mai accesibile și flexibile, iar creșterea educației financiare ar putea aduce piața la un „nivel sănătos” de acoperire în 7–10 ani.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


