Salariile în Moldova au crescut în termeni reali cu aproape 2% față de anul trecut
Câștigul salarial mediu lunar brut a constituit în al doilea trimestru din acest an 15.470 de lei.

Potrivit Biroului Național de Statistică, acest indicator este mai mare cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 6,2% comparativ cu primul trimestru al anului curent, transmite IPN.
Domeniile cu cele mai ridicate lefuri sunt rămân tehnologia informației și comunicațiile, unde salariul mediu a depășit 36.000 de lei, urmate de sectorul financiar și de asigurări, cu circa 29.800 de lei. Producerea și furnizarea energiei electrice și termice arată valori optimiste în raportul BNS, cu venit mediu care se ridică la 23.600 lei pe lună.
La polul opus, cele mai mici câștiguri s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit, în jur de 10.000 de lei, în activitățile de cazare și alimentație publică, circa 10.500 lei, în sfera artelor și de agrement, unde salariul mediu a constituit puțin peste 11.500 de lei.
Biroul Național de Statistică precizează că salariile au crescut în termeni reali cu aproape 2% față de anul trecut, iar numărul mediu al angajaților din economie a fost cu 0,8% mai mare ca în trimestrul II din 2024.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


