În Moldova va fi emisă o monedă comemorativă în cinstea Nadiei Comăneci
Banca Națională a Moldovei emite o monedă comemorativă din argint, dedicată legendarei gimnaste române Nadia Comăneci și performanței sale istorice — prima notă de 10 în gimnastica olimpică.

Moneda intitulată „Primul 10 din istoria gimnasticii” va completa seria numismatică „Sport”. Emisiunea acesteia este dedicată aniversării a 50 de ani de la evoluția istorică a sportivei la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, transmite moldova1.md
Moneda este confecționată din argint de titlu 999, are valoarea nominală de 50 de lei și a fost emisă într-un tiraj de 1 500 de exemplare. Greutatea acesteia este de 22 de grame, iar diametrul — de 35 mm. Designul a fost elaborat de Monetăria Statului din România.
Fiecare exemplar este plasat într-o capsulă transparentă și într-o cutie de prezentare. Setul include, de asemenea, un certificat de autenticitate cu semnătura guvernatoarei BNM, Anca Dragu, și un cod QR care conduce către o pagină cu informații detaliate despre monedă.
Potrivit Ancăi Dragu, emisiunea monedei reprezintă un omagiu adus realizărilor remarcabile ale sportivei, forței sale de caracter și aspirației către perfecțiune.
Pe lângă lansarea monedei, la Chișinău va avea loc o expoziție dedicată Nadiei Comăneci. Aceasta va fi deschisă în perioada 13-15 noiembrie, la Palatul Republicii, zilnic între orele 10:00 și 18:00.
Vizitatorii vor putea vedea echipamentul sportiv al campioanei, cupe, trofee, fotografii de arhivă și alte exponate care reflectă cariera sa sportivă. Deschiderea oficială a expoziției va avea loc sâmbătă, la ora 16:00. La eveniment vor participa parlamentari din România, reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai organizațiilor sportive din ambele țări.
Nadia Comăneci a intrat în istorie la 18 iulie 1976, când, la Jocurile Olimpice de la Montreal, a obținut prima notă maximă din istoria gimnasticii olimpice — 10 puncte. Atunci, sportiva în vârstă de 14 ani a executat impecabil un exercițiu la paralele inegale.
Momentul istoric a rămas memorabil și prin afișarea neobișnuită a rezultatului: tabela electronică a indicat „1.00”, deoarece nu era programată să afișeze nota maximă de 10.
Expoziția este organizată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și se desfășoară în cadrul „Anului Nadia Comăneci”, declarat în România în cinstea aniversării a 50 de ani de la realizarea sa legendară.


